„Într-o zi n-o să mai fie nimic din toate lucrurile astea, o să rămână lumina și lucrurile abandonate, apa, pietrele, buruienile pe care nimeni n-o să le mai împiedice să crească, fierul pe care oamenii l-au scos din pământ și l-au făcut drugi, traverse și piese, garniturile de la Gaspeco o să ruginească pe șine,cât timp o să plouă, o să plouă, apoi o să fie iarăși lumină, praful o să scânteieze în soare. Buteliile de la stația de încărcare o să stea goale, unele lângă altele, lângă reductoarele de sudură. Oxigen, argon, azot, acetilenă, dioxid de carbon, toate degeaba. Blocurile astea o să rămână la marginea orașului, dar măcinate de umezeală, bătute de vânt, cu cercevelele căzute, fără acoperișuri. O să stea în picioare stâlpii de rezistență și plăcile de ciment, dar atât.”