„Într-o seară liniștită ca un vis de copil, spițerul Gugliemo Trovatore, un bărbat la vreo patruzeci de ani, cu o soție țintuită la pat și un copil plecat cu circul prin ținut, se plimbă pe ceea ce se cheamă deja Podul Diavolului în compania unei spălătorese din Borgo a Mozzano. O ieșire la aer curat nu strică nimănui,iar o biată țărăncuță nu-l poate refuza pe deținătorul de leacuri, mai ales că are nevoie de el. Femeia nu poate rămâne grea, oricât s-ar strădui, și-i cere ajutor spițerului, mai ales că soțul ei, un fierar care nu știe multe, amenință că o alungă de acasă dacă nu-i aduce pe lume urmași (masculinul plural e obligatoriu, iar eventuala naștere a unei fiice nu poate fi, în ochii fierarului, decât un «sâc» făcut cu bună știință și deci o răzvrătire sancționabilă). Fie femeia vorbește încurcat și nu se face înțelească cum trebuie, fie Trovatore pricepe cu bună știință altceva.”