„Într-o după-amiază, urcând cotitura asfaltată spre oraș… Mâinile înălțate spre umerii bărbatului. Nu uitase întâmplarea, deși trecuseră o mie de ani. O clipă anapoda, acolo, în stradă, unde cotea șoseaua asfaltată spre oraș. Acolo se răsuciseră, brusc, unul spre celălalt. Un fel de stânjenire, apoi,de parcă după-amiaza s-ar fi rupt și atârna sleită în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii se clatină și auzi, undeva, șuiere suspecte, șopârle invizibile. Buzele unor adolescenți grăbiți, asta fusese. Nu se puteau elibera de ridicola secvență, continuau să se clatine, amuțiți, ca niște bătrâni senili, căzuți în mintea copiilor.”