„Întotdeauna am invidiat puterea de-a uita a anumitor oameni, pentru care trecutul este ca o haină de sezon sau ca niște pantofi vechi pe care e suficient să-i arunci în fundul dulapului ca să nu mai fie în stare să refacă pașii pierduți. Eu am avut nenorocul să-mi amintesc totul și ca totul să-și amintească de mine.Țin minte copilăria trăită în frig și singurătate, cu clipe moarte în care contemplam cenușiul zilelor și oglinda aceea neagră ce vrăjea privirea tatei. Nu-mi amintesc de vreun prieten. Pot să invoc chipuri ale copiilor din cartierul La Ribera cu care mă jucam sau mă luam la harță uneori pe stradă, însă nici unul pe care să-mi doresc să-l salvez de pe tărâmul indiferenței.”