Îngroșări
Orice zi în care din tastele tale
nu iese niciun cuvânt
este o zi normală
în care o vacă dă cu piciorul
găleții pline cu lapte proaspăt muls,
călduț și parfumat
cu spumă deasupra,
în care o mașină venită în viteză
pe banda a doua
abia scrâșnește frânele la trecerea depietoni,
oprindu-se lângă un copil cu ghiozdanul în spate,
o zi care te ține departe
de toamna roșcată și aurie de la munte,
o zi în care tunelul eului
se îngroașă ca endometrul
de o chiuretă ar fi nevoie
ca să curețe
centimetrii de conținut în plus,
sunteți sigură doamnă
știți bine că
odată ce începem
nu mai puteți da înapoi.