„Înainte să se construiască blocul de vizavi și totul să devină ecranat și irespirabil, priveam nopți întregi Bucureștiul de la tripla fereastră panoramică a camerei mele din Ștefan cel Mare. Fereastra reflecta de obicei mobilierul sărac al încăperii, un dormitor de lemn gălbui, o toaletă cu oglindă,câteva plante, aloe și asparagus, în ghivece de argilă, așezate pe masă. Lustra cu abajururi de sticlă verzuie, unul dintre ele ciobit de mult timp. Spațiul galben al camerei devenea și mai galben adâncindu-se în uriașa fereastră, iar eu, un adolescent ascuțit și bolnăvicios, în pijama rufoasă și cu un fel de vestă lăbărțată deasupra, stăteam toată după-amiaza așezat cu fundul pe lada de la studio, privind în ochi, ca hipnotizat, reflectul meu din oglinda străvezie a ferestrei.”