„În viața mea nu exista tinerețe, nu exista iubire, iar orașul însemna microbi. Purtam ochelari de femei. Purtam teniși în formă de Q. Mă bucuram de două perechi de pantofi italienești. Într-o casă imensă. Îi urmăream pe toți, iar ei mă urmăreau pe mine. Într-o casă care mă îmbătrânea cu zece ani într-o singură vară.M-am întors în camera Verei Bernaz, răscoleam în hainele, bijuteriile, caietele ei. Iar ea mă supraveghea. Cum îi adulmec bluzele. Cum îi admir picturile cu papagali violeți.”