„În povestea noastră nu peste mult va izbucni Moscova, toamna rusească deja îi intrase lui Panait în oase, îi era îngrozitor de frig și Cristian adormise încă de la Frankfurt sau se prefăcea că doarme ca să scape de întrebări, iar bietul Panait era atât de departe de casă și de Bilili, departe de dragostea ei,de carnea ei din care mușca uneori cu furie, ca un canibal. Trebuia să se încălzească și doar gândul la ea, gândul miraculos, cel care poate să străbată mii de kilometri deodată, îl încălzea.”