„În noaptea umedă, scuturată de agitația mării, don Rigoberto s-a trezit brusc, leoarcă de transpirație: nenumărați șobolani ai templului Karniji, chemați de veselii clopoței ai brahmanilor, veneau să-și ia gustarea de seară. Imensele cratițe, ligheanele de metal,bolurile de lemn fuseseră umplute deja cu bucățele de carne sau cu lăptosul sirop, hrana lor preferată. Din toate scobiturile pereților de marmură, săpate anume pentru ei și umplute cu paie pentru confortul lor de către călugării milostivi, mii de rozătoare cenușii ieșeau hămesite din borta lor. Izbindu-se unele de altele, încălecându-se, se năpusteau spre recipiente.”