„În liceu am avut o revelație, în bucătărie, se vedea pe geam apusul și am simțit focul, înălțarea. Trei zile am avut stigmate la picioare, sângeram și mergeam cu ele așa, îmi făceam cruci la toate bisericile și Miha și Adi Prisacaru mi-erau martori la entuziasm. Din noiembrie am avut permanent starea aia,în așa fel, că toate celelalte descrieri ale lumii și moduri de a fi în lume mi se păreau dubioase ontologic, slabe, ireale. Orice carte sau film sau discuție au ceva absurd, numai muzica, bisericească sau de oricare, și unele poezii mi se par reale, mâncarea, gesturile simple de dragoste și de prietenie, atingerea, umorul de un anume fel, mai ales cel copilăresc sau nerușinat.”