„Îmi amintesc de Adela că era un copil slăbuț, dar energic și cu idei bizare, și o găseai mereu singură acasă. Maică-sa era contabilă la fabrica de vagoane și, după ce ajungea acasă târziu de tot, își petrecea serile stând cu picioarele cocoțate pe colțul mesei din bucătărie. Avea niște picioare lungi,cu tălpi imense și foarte mobile, și coatele și le ținea mereu proptite în coaste: într-o mână ținea țigara – când intrai în bucătăria lor minusculă de la parterul blocului te înghițea un nor de fum și începeai inevitabil să tușești –, iar cu cealaltă mână manevra tigaia în care prăjea cartofi pe aragazul din apropiere.”