„Imediat ce el coborî din metrou, căută în geantă cartea și o deschise, era totuși un adăpost. Cum de fusese așa naivă? Nu era o întrebare nouă, și-o tot punea de vreo treizeci de ani, poate era momentul să găsească alta. Refuzase să iasă cu atâția alții, cărora le inventa imediat un defect major – era suficient să vadă o poză de-a lor –,dar cu el se întâlnise, iar motivul fusese ăsta, că îl cunoscuse în treacăt pe vremuri. Cea mai ridicolă garanție că lucrurile ar fi putut să meargă bine, și totuși ea simțise că era ceva obligatoriu ca bărbatul să fie cineva din trecutul ei, nu cineva nou, de care să nu fi știut nimic atâția ani și despre care nu putea fi deloc sigură că era un om în carne și oase.”