„Iardena m-a invitat să iau loc pe un fotoliu vechi, violet, și m-a întrebat ce aș vrea să beau. Nu te obosi, i-am zis, nu vreau să te deranjez, stau doar două clipe, să mă odihnesc, apoi plec și mă întorc altă dată, când mama și bunica ta vor fi acasă. Dar Iardenei îi intrase în cap că trebuie să beau ceva,este atât de cald astăzi și ai venit pe jos, a zis, apoi a ieșit din cameră, iar eu m-am uitat la picioarele ei lungi, încălțate în sandale de copii și șosete albe. Rochia albastră i se mula pe șolduri. Întreaga casă era cufundată într-o liniște adâncă. Ca și cum ar fi fost deja vândută și golită o dată pentru totdeauna.”