„Habar n-aveam că zâmbisem cu gura până la urechi! Mie mi se părea că fac pe profesionistul, pe ăla care semnează contracte cu editurile toată ziua, bună ziua; Adrian mă citise mai mult decât era cazul, am vrut să-mi iau moaca de-nmormântare și să plec, dar m-a trimis la pozat,cic-avea nevoie de fața mea ca s-o pună pe «clapeta unu», indiferent ce înseamnă asta. mi-am dat seama că nu mai puteam de nerăbdare, trebuia să demarez procedurile pe loc, m-am încuiat în camera de hotel și-am pus mâna pe telefon.”