„Felicito își spunea uneori, și le spusese și soției, Gertrudis, și copiilor, că Dumnezeu, ca să-i recompenseze eforturile și sacrificiile făcute de-a lungul vieții, îi scosese în cale doi oameni: pe Lau și pe clarvăzătoarea Adelaida. Fără ei, afacerile nu i-ar fi mers bine niciodată,nici nu și-ar fi deschis firma de transport, nici nu și-ar fi întemeiat o familie onorabilă, nici nu ar fi avut o sănătate de fier. Nu avea mulți prieteni. De când Lau ajunsese pe lumea cealaltă din cauza unei infecții intestinale, doar Adelaida îi mai rămăsese. Din fericire, era acolo, răsfoind o revistă, lângă tejgheaua din mica ei dugheană cu ierburi, icoane și tot felul de cusături și mărunțișuri.”