„După ce este rostită, orice poveste își pierde ceva din farmec. Strălucirea ei începe să se mătuiască pentru aceia care s-au aflat în mijlocul faptelor și încearcă să le istorisească. Încep să spun povestea Chiajnei știind că o voi dezlipi dureros de mine, că pentru mine ea se va îndepărta,așa cum face orice copil după ce este născut de mama lui.
În lipsa unor cuvinte atotcuprinzătoare pentru feluritele soiuri de tristețe care ne-au tulburat atunci sufletele, voi folosi cuvintele obișnuite, de toată ziua, iar voi veți auzi din pricina aceasta altă poveste decât aceea pe care am trăit-o. Mirosurile vor fi altele. Sunetele vor fi schimbate. Gusturile nu vor mai putea fi niciodată cele simțite de noi, cei care am trăit totul alături de ea.”