„Dumneata, Panaitaki, n-ai avut niciodată o singură adresă, ai ajuns la Paris sărac și zugrav și plin de visuri și bolnav de ftizie, după ce îți tăiaseși gâtul în grădina aceea publică din Nisa, la acel început de ianuarie al anului 1921, supraviețuind miraculos, fiind salvat, de la distanță,de mâna întinsă literaturii și revoltelor tale de către Romain Rolland, dar până la Rolland ți-a dat pâine și adăpost Ghiță, cizmarul, un vechi camarad socialist, convertit la fel ca tine la comunism, și din fericire n-ai trăit pe pământ să vezi ce înseamnă pentru români cuvintele astea împreună: cuvântul «cizmar» și cuvântul «comunism».”