„Din faptul că suntem coincidenți cu infinitul lăuntric rezultă ceva nou și pentru rugăciune. Când mă rog, nu mă întorc, cu palmele unite, către un bătrân venerabil aflat undeva foarte sus. Orice călătorie către «dincolo» sfârșește în nemărginirea lui «dincoace» pe care l-ai scrutat, conștient sau nu,toată viața. Când mă rog, convoc adâncul cel mai adânc din mine și de fiecare dată îl mobilizez pe ascunsul și necunoscutul din noi. Și mă rog ca proiectul meu de viață să țină și să pot duce până la capăt ce mi-am propus. Sau mă rog pentru răbdare, mă rog să-mi adun toate forțele pentru a face față suferințelor muritorilor și să nu mă prăbușesc. Mă rog, de fapt, pentru a-mi putea mâna cât de cât cuviincios destinul pe drumul meu.”