„De îndată ce urca Petrov în troleibuz, își făceau apariția tot felul de nebuni și începeau să se lege de Petrov. Doar unul nu i se băga în suflet, un moșuleț calm, durduliu, bărbierit, ce semăna cu un copil necăjit. Dar în momentul în care Petrov îl zărea pe moșulețul cu pricina,îi venea și lui să se ridice de pe scaun și să-l necăjească un pic. Se simțea copleșit de un sentiment bizar, inexplicabil, de-a dreptul primitiv, o îmbinare strânsă de forțe viscerale și de frământări dostoievskiene. Observând privirea insistentă a lui Petrov, moșulețul îi întorcea sfios spatele.”