„De fiecare dată când ne întâlnim, Ceapă mă întreabă același lucru și eu îi răspund la fel. Doar numărul anilor se schimbă: de șase ani, de opt ani, de nouă ani, de zece ani. Și, aproape sigur, mă schimb și eu. Ceapă nu. De fiecare dată când vin în sat, îl găsesc în centru, «la cruce»,adică lângă monumentul soldaților uciși în Primul Război Mondial. Pe vremuri, când în fața monumentului era o bancă de lemn, stătea pe bancă până noaptea târziu cu cine se nimerea pe-acolo. Banca a putrezit și s-a rupt, dar Ceapă tot acolo stă seară de seară.”