„Dacă e adevărat că singurele paradisuri sunt cele pe care le-am pierdut, știu ce nume să dau acelui lucru duios și inuman pe care-l simt astăzi în mine. Un emigrant se întoarce în țara sa. Iar eu îmi amintesc. Ironie, înverșunare, totul amuțește, și iată-mă din nou în patrie. Nu vreau să-mi rumeg vechea fericire.Totul e mult mai simplu și mult mai ușor. Căci din acele ore pe care le chem din adâncul uitării s-a păstrat mai cu seamă amintirea intactă a unei emoții pure, a unei clipe suspendate în eternitate.”