„Da, domnul Teo ar fi fost extrem de neplăcut surprins până și dacă ar fi primit premiul Nobel, fiindcă, pe de o parte, dacă îl refuza, ar fi fost considerat arogant sau revoltat de profesie, iar lui nu-i plăceau nici aroganții, nici revoltații, iar pe de alta, dacă s-ar fi hotărât să-l accepte,ar fi început grijile cu faptul că engleza lui nu e suficient de bună și toată lumea ar fi râs de el în timpul discursului, și, chiar în condițiile în care ar fi exersat vreme de o lună înainte, citindu-l cu un profesor de dicție de opt ori pe zi, ce să fi scris el în discursul de Nobel?”