„Covorul nostru fermecat nu-i decât un camion care ne poartă obosit peste autostradă. În spațiul dintre prelata și încărcătura lui suntem două suflete ce inspiră aer puțin, fierbinte. Tricoul mi-e fleașcă, pute acru, porcăria de borsetă e lipită de burtă și-mi zgândăre ciupiturile de purici,iar tenișii prea strâmți mi-au spart bășicile de deasupra călcâielor. Ustură ca dracu`. Îi scot smucit. Mi-e greață. Și e prea multă lumină.”