„Cimitirul satului venind silențios la vale ca un scrînciob din care tocmai a sărit cineva, golul din stomac propagându-se în corpul singur ajuns în punctul mort al curbei pentru a-l resorbi, cu strigăt cu tot, în vîrtejul căscat undeva sub lingurică, Boiengul 747 decolînd în noaptea fără sfîrșit cu cîteva sute de suflete la bord,nu în ultimul rînd autorul fără de care s-au făcut nice una din cîte s-au făcut ascultînd în cască O scară la cer în interpretarea orchestrei vieneze, toate se înlănțuie pe linia melodică a frazei care vecinic tinde – trupul visat al Frumoasei fără corp se leagănă absent în hamacul de mătase al sintaxei – după o poză ce s-ar vrea citită nu atît cu retina, cît cu diafragma.”