„Capul îmi era greu, un foc mocnit mă ardea în coșul pieptului, mâinile îmi tremurau, n-aveau astâmpăr decât atunci când țineam între degete condeiul. Îmi plăcea să scriu noaptea, în singurătate și tăcere, când toți ceilalți dormeau, când lumea era alta, tainică și neștiută, când eu însumi eram altul,o versiune a mea încă străină, iar închipuirea îmi fugea departe, la ceea ce nu mai era, la ceea ce nu era încă. La ore mici, trecutul, prezentul și viitorul se unesc într-un singur drum pe care doar atunci poți păși. Prindeam forțe proaspete, nu știu de unde, carnea mi se înfiora, venele mi se umflau, auzeam șoapte venite din mine sau de aiurea.”