„Când soarele dispărea dincolo de dealuri și cerul roșiatic se lăsa greu peste sat, ici-colo, prin curți, câte un localnic întârziat lichida treburile zilei. În întunericul ce pornise să-nghită totul, ferestrele semănau tot mai mult cu niște sicrie aurii, iar becurile chioare ale stâlpilor din drum aruncau peste garduri o lumină cenușie.Oamenii se retrăgeau devreme, așa se obișnuiseră. Până și cârciuma se închidea.”