„Când ne-am văzut la față pe aeroportul din Caracas, în 1967, ne cunoșteam deja și ne citiserăm, dar contactul a fost imediat, simpatia reciprocă și cred că, plecând din Caracas, ne și împrieteniserăm. Și eu mai că aș zice – prieteni intimi. Apoi, am fost împreună la Lima,unde eu i-am luat un interviu public la Universitatea de Inginerie, unul dintre puținele dialoguri publice ale lui García Márquez, care era destul de nesociabil și refractar la ideea de a se confrunta cu publicul. Detesta interviurile publice, pentru că, în fond, era extrem de timid și avea o mare reticență să vorbească improvizat. Cu totul diferit față de cum era în intimitate, un om extraordinar de locvace, amuzant, care vorbea cu mare dezinvoltură.”