„Când ești fără lucru într-o țară străină, mai disperată situație nu poate să fie. N-ai un ban în buzunar și nu știi ce-o să fie mâine, unde te duci la WC, cum o să fie vremea și pe unde să mai cutreieri și dacă-ți mai găsești sau nu-ți mai găsești de lucru. Nici la Caritas nu era vis,că eu stăteam cu banii cusuți pe buzunarul interior al paltonului și dormeam învelită cu el, da’ la multe femei le-au furat tot ce mai strânseseră. Mie mi-au furat doar un sutien de pe sârmă, după ce l-am pus la uscat, rămâi fără chiloți dacă nu ești atent. Numai mâncarea de seară ne-o dădeau aici, la amiază ne duceam la alt Caritas, la altă biserică, unde dădeau prânzul. Aceleași fețe, aceiași oameni de la masa de seară. Și-n rest ne plimbam pe străzi, printre turiști și cupluri, căutam anunțuri la panourile primăriei, sunam pe cine mai puteam suna, zilnic cu aceeași problemă: cerco lavoro!”