„Când am ajuns în pod, Sergiulică, nu-mi venea să cred ce vraiște! Sigur nici tata nu s-ar fi descurcat printre atâtea cutii și vechituri! Cred că Bunucul și le pusese în vreo ordine, dar între timp, cu borcanele mamei, cu sacii de plastic în care tot îndesaseră hainele nepurtate cu gândul de a le da la săraci,cu jucăriile rămase de la mine și de la hăbăucul de Filip, frati-miu (sper să mai crească puțin și să se coacă, pentru că mă înnebunește cât e de țâcă) și cu alte și altele, era o harababură de nedescris.”