„Avinash Pillai stătea în picioare pe puntea de la clasa a doua a elegantei Afrodita, așteptând să intre în port, fără să aibă habar de mama ori de mine. Adulmeca preocupat aerul, asemenea unui animal, cu ochii închiși, cu nasul ridicat spre cerul în multe culori.Odată cu apusul soarelui pământul respira după ce își ținuse răsuflarea ziua întreagă. Tânărul indian, sătul de mirosul de cărbune și fier rece care îi însoțise lungile zile de călătorie pe mare, trăgea pe nas mireasma florilor și a ierbii. Trandafir, lămâie, magnolie, iasomie și, dedesubt, un iz de ambră.”