„Așa sunt oamenii. Uită. Cum a uitat și mama de tata. Cum am uitat și eu numele băieților de la casa de copii. De fapt, cred că m-am forțat să le uit după ziua în care mama a făcut salată de boeuf, a plecat să-i ia și s-a întors singură. I-a căutat câteva luni, a făcut cereri peste cereri,dar nu a reușit niciodată să afle unde au fost mutați sau ce s-a întâmplat cu ei. I-am căutat în toate clasele de-a doua, m-am dus la cele de-a treia, am întrebat-o pe doamna învățătoare în fiecare pauză unde sunt, i-am promis că nu le mai dau pâine cu margarină și gem și n-or să mai facă mizerie, doar să-i aducă înapoi. Dar ei nu s-au întors niciodată.”