„Am o relație foarte proastă cu telefonul. Am avut-o dintotdeauna. Mi-e teamă de tăcerea apăsătoare care se naște în pauzele dintre replici. În plus, atunci când sună, primul meu impuls e să mă enervez că cineva are, într-o formă sau alta, nevoie de mine.Mă-ncrunt privind ecranul luminos și mă hotărăsc dacă merită să apăs tasta verde pentru «răspunde» sau nu. De cele mai multe ori, îl las să moară singur. Acum însă literele formează numele soră-mii, iar eu știu că ceva nu e în regulă. Mă uit insistent la numele ei, trag aer adânc în piept, glisez spre dreapta, duc aparatul la ureche și zic «alo».”