„Alte două secvențe și acum o concluzie, «aveam atâta nevoie de compasiunea ei, îmi plăcea așa de mult s-o fac să plângă», la ultimul telefon, dat de la telefonul public de jos din 16, Claudiu îi spusese că e în gara din Șimleul Silvaniei, că și-a dat ultimii bani pe o cartelă și o sticlă de vodcă și că s-a hotărât să renunțe la facultate,«nimic n-are sens, nimic nu există, Ioana», cu aceeași voce depresivă, uscată, definitivă, «nimic, Ioana», aceleași pauze făcute din vid, «nimic».”