„Acum nu mai reușea deloc să-și amintească de ce anume intrase aici. Avea ceva de-a face cu parcul. Da: faptul că intrase aici făcuse imposibilă plimbarea prin parc. Dar părea să mai fie și altceva. Nu voise să ia micul dejun, deci nu era vorba de foame. Sau poate că era.Poate că era o foame care nu avea nici o legătură cu trupul. Poate că era foamea de o imagine neîncadrată de rama unei oglinzi, de imaginea unei fețe străine care să-l privească în ochi și să scânteieze, de o voce care să străpungă ca o suliță carapacea umflată de singurătate în care era închis.”