„Acolo mă simțeam în siguranță. Îmi era groază să cobor, să mă afund în lumea de jos, populată de făpturi care doar păreau să semene cu mine, să mă prefac, știind că urmează să fiu iute depistat. Acolo am simțit pentru întâia oară puterea de seducție a morții, când, ca în transă, m-am apropiat de margine,fără să vreau, mecanic, galvanic, mânat de fulgerele ce se ramificau prin pasta conductoare a creierului meu de copil al Cernobîlului, pas după pas, până ce vârfurile găurite ale tenișilor mei preistorici se găseau în aer.”