„E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipsește distanțarea. Iar dacă aparține unei alte civilizații, este încă și mai greu, căci intră în joc ori atracția exotismului, ori neîncrederea în același exotism. Riscul înțelegerii greșite sporește atunci când, cum e cazul lui Yukio Mishima,elementele propriei sale culturi și acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul și straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporții înăuntrul fiecărei opere, având efecte și reușite diferite. Și, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor într-un autentic reprezentant al Japoniei, și ea atât de violent occidentalizată, dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradițional japoneze au urcat la suprafață și au explodat în moartea lui fac din el, deopotrivă, martorul și – în sensul etimologic al cuvântului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.“ — MARGUERITE YOURCENAR