Fotografiile lui Ciprian Măceșaru sunt în cele din urmă poeme, așa cum multe dintre poeziile lui sunt snaphots ale realității. Necăutate, făcute cu telefonul mobil, fiecare dintre ele arată că nu camera atât de low-tech este cea care cu adevărat le-a produs, ci ochiul care-a văzut grația irepetabilă a clipei.Iar ochiul, în fotografie mai mult ca oriunde, e la rândul său o metaforă pentru adevăratul aparat, sensibilitatea artistului.
Micul album „Shoot!” are un bun echilibru între graficul pur al imaginilor și parabolicul lor. Unele imagini sunt mute, închise-n enigma lor alb-negru, altele spun o poveste. De asemenea, forța și delicatețea stau în echilibru: nu șocul e căutat cu dinadinsul, ci puterea expresivă a liniilor, a privirii, a fețelor și-a situațiilor. Nu am găsit nici o fotografie gratuită, care să nu agațe prin ceva privirea sau mișcarea gândului.
Agitat, ubicuu, uneori incomod (bănuiesc că și pentru sine însuși), Ciprian Măceșaru rămâne până la urmă un artist interesant în tot ce face. Fotografia nu e pentru el un hobby, ci o acțiune în lume alături de poezia, proza și celelalte zone în care s-a implicat până azi. MIRCEA CĂRTĂRESCU