„Marius Chivu are o aplecare notabilă spre înregistrarea cutremurelor interioare, mascate de suprafeţe rigide, insensibile uneori. Durerile surde, resemnările, jumătăţile de adevăr, compromisurile, spaţiile dintre cuvinte şi priviri animă prozele într-un soi de crepuscul perpetuu.Este remarcabil echilibrul pe care reuşeşte să-l menţină între dramă şi comedia deseori absurdă a existenţei, între tandreţea şi lirismul anumitor pasaje şi nonşalanţa, puseurile de cinism ale imediatului.” (Cristina Chevereşan)
„Marile povestiri ale lui Marius Chivu sunt cele în care desenul epic contează mai puţin decât întorsăturile poveştii. Verva lui de povestitor funcţionează în povestirile despre lumea din Vama Veche şi despre satul alor săi. Aici prozatorul din el îşi dă drumul, cu o uluitoare poftă de a povesti şi cu observaţii tulburătoare.” (Cristian Teodorescu)