Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu
Ethan, un tânăr avocat din New York, descoperă că tatăl lui are o a doua familie, ţinută până acum în secret. La scurt timp după această revelaţie, mama lui Ethan îşi petrece un an lucrând în străinătate, de unde se întoarce mult schimbată,iar evenimentele ulterioare o fac s-o cunoască pe cealaltă soţie. În partea opusă a oraşului, fraţii vitregi ai lui Ethan sunt prinşi în propriile existenţe complicate: înclinaţia unuia spre delicte minore s-a agravat, aşa că celălalt trebuie să călătorească la Bangkok pentru a-l scoate din închisoare pe cauţiune, şi în tot acest timp înţelegerea pe care a încheiat-o mama lor în privinţa dragostei şi a banilor continuă să le modeleze vieţile. Când Ethan se vede angrenat într-un triunghi amoros, destinele întreţesute ale celor două familii ajung să cuprindă o femeie care se mobilizează să-şi salveze un frate bolnav şi o regizoare de film care şi-a petrecut copilăria în Nepal. Animat de un spirit generos şi plin de umanitate şi orchestrând o poveste care se desfăşoară pe cuprinsul a trei continente, romanul Secretele fericirii elucidează felul în care oamenii îşi concentrează resursele aflate la îndemână pentru a-şi făuri propriile bucurii.