„Dictatura este un sistem în care simplii cetățeni trăiesc într-o condiție a ființei apropiată de animal. Sunt conduși de un mascul (sau o femelă) Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în fața căreia nu crâcnesc. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinți fiarele dominante. Luptă pentru supraviețuire,fiecare pentru el sau familia sa. Condiția pentru a rezista este să nu gândească rațional, să-și reducă existența la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luați la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau să devină una dintre ele. Să nu existe. În Dictatură, ca să reziști, cel mai bine e să nu exiști. Expresia „Lupta pentru existență” are sensuri diferite în Dictatură și Democrație. În Dictatură înseamnă lupta pentru a viețui, în Democrație înseamnă lupta pentru a exista.
Natura preferă Dictatura. Democrația este un sistem nenatural, o creație artificială a minții unor oameni, nu mulți. Individul este supus în Democrație celui mai puternic stres pe care-l poate suporta sau nu omul, stresul decizional. Trebuie să ia mult mai multe hotărâri în legătură cu soarta lui decât în Dictatură. Trebuie să se confrunte cu consecințele greșelilor pe care e liber să le facă. Poate să exprime public ce gândește, dar trăiește cu frustrarea că gândurile lui nu schimbă nimic în societate. Poate să plece, să-și dea demisia din funcția de cetățean al Democrației respective, dar nu se duce într-o Dictatură – nimeni nu emigrează în Rusia sau China –, ci tot într-o Democrație.
Și încă o deosebire: în Dictatură, ai șanse mari să fii condamnat de justiție pentru ce n-ai făcut; în Democrație, ai șanse mari să te plimbi liber, prin țară sau în străinătate, indiferent ce faptă penală ai făcut. După mai bine de 200 de ani de la inventarea – nu descoperirea – Democrației, aceasta este alegerea – alt stres – la care omul este silit.” (Cristian Tudor Popescu)