„Cernobîl înseamnă «pelinul negru» sau «iarba neagră», căci explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii. Am scris Pelinul negru şi ca o formă de revoltă, deşi mărturisesc că n-a fost uşor să plonjez în dramă şi să o deşir scriitoriceşte.Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv. Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câtiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas. Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman.“ (IOANA NICOLAIE)