Origine este o carte despre patrii și despre familii și despre destrămarea lor, despre refugiați și despre bunici lăsați în urmă, în țări răvășite de război, despre memorie și despre pierderea și reconfigurarea acesteia prin prisma prezentului, despre căutarea și chestionarea identității,originilor și mitologiilor, atât personale, cât și naționale. Este o carte greu clasabilă, căci autorul jonglează cu genurile: bildungsroman, dar și auto-ficțiune, investigație genealogică, dar și text cu final deschis, de tip „choose your own adventure“. Este o carte deopotrivă lirică și umoristică, înduioșătoare și sfâșietoare, care își poartă cititorul dintr-o parte în alta a lumii și prin straturi istorice adânci.
„Acestea sunt tot origine: un plutaș, un frânar, o profesoară de marxism care l-a uitat pe Marx. Un polițist bosniac care ar fi vrut să fie mituit. Un soldat din Wehrmacht căruia îi place laptele. O școală primară cu doar trei elevi. Un naționalism. Un iugo. Un Tito. Un Eichendorff. Un Saša Stanišić.” (Saša Stanišić, cu prilejul decernării Premiului Cartea Germană, 2019)