citatecărți.ro
Your browser does not support the canvas element.

O nouă victimă a modei

Personalitate media cu o prezență constantă atât în presa scrisă, cât și în cea audiovizuală, promotor neobosit al modei, dar și critic al ei, Ovidiu Buta se străduiește de peste douăzeci de ani să rafineze gusturile vestimentare ale românilor – fie că sunt simpli consumatori ori vedete de pe „sticlă”.Dar nu se mulțumește doar cu atât, așa cum o dovedește prezentul volum. Ovidiu Buta face, printre altele, și oficiul de istoric al modei, atât al celei internaționale, cât și al celei din România. Tocmai familiaritatea cu marii creatori și marile colecții din ultima jumătate de secol îi dă dreptul să emită judecăți de valoare, dar și norme, informate și unele, și altele de cunoașterea a ceea ce este clasic în Modă și a trendurilor acesteia. Cei interesați de marile nume din arta vestimentară vor descoperi în paginile acestui volum prezentări și analize savuroase ale carierelor designerilor de renume mondial (dintre care îi amintim pe Jean Paul Gaultier, Miuccia Prada, Yves Saint Laurent, Tom Ford), precum și ale Doinei Levintza sau Dan Coma, două personalități marcante ale modei românești. Nu în ultimul rând volumul are și o latură practică, de exemplu prin clarificările și argumentele aduse în favoarea dress-code-ului sau prin sugestiile cât se poate de realiste făcute celor ce vor să se îmbrace mai bine, mai adecvat cu propriile personalități sau pur și simplu să-și descopere stilul. Colecția „Se poartă cartea“ Purtăm în noi cărțile pe care le iubim și care ne-au modelat, de-a lungul timpului, viziunea asupra lumii. Colecția „Se poartă cartea“ mizează pe puterea transformatoare a lecturii și ne invită să privim lumea prin filtrul modei, construind un fel de garderobă livrescă, văzută din perspectiva literaturii și a nonficțiunii.
Mai mult
Cumpără cartea
Cartepedia.ro
Carturesti.ro
LibrariaDelfin.ro
Libris.ro
Bookzone.ro
Detalii carte
Număr de pagini: 256
Data apariției: 2024
Ediția: 1
Limba: Română
Categorii
Artă, Business, Publicitate