Un roman despre Ucraina de azi, narat chirurgical-realist, dar nu lipsit de inserturi simbolice, cu un mix cuceritor și emoționant de situații grotești și copleșitoare secvențe de viață. O poveste-puzzle, despre oameni și motani, despre singurătate și dragoste, despre istoria cea mică din rama Istoriei celei mari.O carte care se citește pe nerăsuflate, cu hohote de râs și scrâșnete de ciudă, empatic și jucăuș.
Lăptarul de la miezul nopții e un roman care-ți acutizează umanitatea. Până la frison.