Înotătorii păstrează cu mare atenție distanța unii de ceilalți, singurele semnale pe care și le transmit fiind cele legate de rutina parcurgerii bazinului, de echipamentul sportiv sau de inadaptarea la viața „de sus". Dar când pe fundul piscinei subterane apare o crăpătură, care se transformă într-un cuib,o rețea de fisuri care duce la închiderea sălii, se găsesc cu toții în situația imposibilă de a se întoarce forțat la realitate. De aici însă romanul își focalizează atenția asupra uneia dintre înotătoare, Alice, care își pierde treptat memoria, pentru a se izola în cele din urmă în copilăria petrecută într-un lagăr de concentrare pentru japonezii din America. Ceea ce începe ca manual de utilizare a unei piscine publice devine un roman sfâșietor despre relația mamăfiică, despre memorie și suferință.