La zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat și autoironic, mai curând stenic și nu în puține rânduri șarmant, îndepărtându-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei și cele de după 2000, Diana Iepure publică În rest, viața e frumoasă,volum care îi consolidează discursul și temele printre autorii generației de mijloc de azi. Dacă ar fi doar suflul și sufletul basa ce se dezvăluie în prima jumătate a cărții, Patria borcanelor, și tot ar fi de ajuns — însă partea secundă completează profilul unei poete care nu se încurcă nici cu autoiluzionări, nici cu ingenuități călduțe sau contrafăcute, și care a asimilat din poezia mai veche și mai nouă (de la Nora Iuga până la cei mai tineri poeți ai acestor ani) tot ce i se potrivea formulei sale interioare, acum și cu unele nuanțe noi, ce scot la iveală o conștiință socială percutantă și credibilă: „acestei lumi de oropsiți/ îi lipsește solidaritatea/ solidaritatea angajaților/ atunci când unul lucrează pentru trei concediați/ solidaritatea țărilor mici în fața marilor imperii/ solidaritatea oamenilor iubiți/ mereu asediați de cei neiubiți/ gata oricând să le înșface jumătatea”.
Claudiu Komartin