«Iată o poetă care de la prima carte aduce pregnanță, complexitate și forță, într-o vreme în care fiece star pe limba altora piere, tot îngăimându-și, ce-i drept, originalele clișee... Aici există cu adevărat ceea ce la alții e doar autosugestie: ciocniri de confesiune sfâșietoare cu imaginație desfrânată și umor carnavalesc,nerușinat și pulverizant. Aici blazarea-i jar, iar masacrul miroase a sacru; până și micile stângăcii inerente unui debut rezonează cu vibrația unui univers ce, deși încă năucit de propriul big bang, își presimte bine imensitatea, și știe că va înghiți multe comete.» Chris Tănăsescu (MARGENTO)
«Fluvii de asfalt mai mult redeschide răni decât le pecetluiește. Sau rana devine tatuaj pe pielea delicată a unei femei sălbatice, zâmbitoare la suprafață, uraganică la interior. Chiar și așa, poezia Ligiei Pârvulescu emană feminități visătoare, subacvatice, înconjurate de peisaje-amintiri și obiecte-simbol. Romantismul se enervează pe durerile lui și devine expresionism în continuă metempsihoză. Artă a iubirii rostită aproape cu ură, odio et amo, ca după o ratare sofisticată, proiectată pe mari ecrane urbane. Poeții rămân sute de ani adolescenți – e micul lor secret.» Felix Nicolau
«La fel ca poetele douămiiste de acum un deceniu, Ligia Pârvulescu scrie despre carne, vertebre, vagin, orgasm și celelalte condiționări biologice uzuale, feminine sau nu. Spre deosebire de ele însă, ea are straniul curaj de a fi sentimentală (cine mai vorbește cu „dragul meu” în poemele de amor, fie ele chiar și intense & fucked up?!). Și chiar lirică, până și atunci când vorbește despre tumori. Așadar, e și ea o „fată rea” ca și antecesoarele ei – însă altfel. Calitate esențială la un debutant, firește. Și atât de rară.» Radu Vancu