citatecărți.ro
Your browser does not support the canvas element.

Durerea

De la începutul și până la sfârșitul vieții, durerea fizică ne însoțește inevitabil. Această trăire universală ia totuși forme derutant de diverse: oameni supuși la mari chinuri pot reacționa cu nepăsare, în vreme ce alții, aparent neafectați, trăiesc suferințe cumplite.Există apoi strania durere a membrului fantomă – poți simți cu acuitate extremă că te doare un picior care ți-a fost amputat. Durerea nu e însă doar un blestem, ci și un dar oferit de selecția naturală pentru a ne avertiza în privința pericolelor care pândesc organismul nostru – cei incapabili să simtă suferința fizică au de regulă o viață scurtă. În Durerea, Alexandru Babeș prezintă sintetic, clar și intuitiv mecanismele neurale responsabile pentru această trăire complexă, istoria descoperirii lor și eforturile continue ale medicilor de a găsi substanțe care să aline suferințele fizice sau să facă posibile intervențiile chirurgicale. La fel ca în precedenta sa carte, Povestea creierului, Alexandru Babeș împletește informația științifică riguroasă cu trimiteri la filozofie, literatură sau artă și cu relatarea unor episoade semnificative dezvăluind evoluția mentalităților și căile nu întotdeauna directe ale progresului cunoașterii. „Durerea este un subiect pe care, de regulă, preferăm să-l evităm, dar care ne preocupă, ne frământă. Într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, vom avea de-a face cu durerea. Este o întâlnire de la care nu ne putem sustrage. Durerea e universală, și asta explică faptul că de mai bine de două mii de ani oamenii își pun insistent întrebarea: Ce este, de fapt, durerea? Nu avem încă un răspuns definitiv, dar începe să se contureze, așa cum vom vedea, o nouă înțelegere a acestui concept. Cartea de față își propune să prezinte cum s-a ajuns la această viziune modernă, care au fost personajele care au influențat acest parcurs și cum ne-am luptat cu durerea cu mult înainte chiar de a încerca s-o înțelegem.“ — ALEXANDRU BABEȘ
Mai mult
Detalii carte
Număr de pagini: 256
Data apariției: 2023
Ediția: 1
Limba: Română
Categorii
Sănătate, Știință