Ultima oară ne-am dus la Făgăraș pentru o nuntă, dar mama a suferit atât de tare în tunel, încât n-a mai avut chef, dacă avusese vreodată, să stea înghesuită la o masă o noapte întreagă. Cum nu ne-a întâmpinat nimeni la gară, s-a arătat foarte jignită și a decis pe loc că „nu suntem proștii nimănui”,cerându-i apoi tatălui meu să găsească un hotel.
„Lasă, cu banii pe care i-am fi dat la nuntă ne facem o mică vacanță”, a mai zis, dar se vedea că abia așteptase un motiv ca să scape.
(…)
Abia spre seară ne-am hotărât să ieșim. Ne-am îmbrăcat cu hainele bune, cele pregătite pentru nuntă, și am plecat. Am luat un autobuz care trecea și prin centru. Luminile se aprindeau și totul devenea cu atât mai plăcut. Tata și-a pus brațul pe după umerii goi și frumoși ai mamei. Încerca să se poarte natural, dar trupul său nu făcea decât să execute mimetic niște gesturi care-i erau străine, totul în postura și-n mișcările sale exprima o înduioșătoare rigiditate. Mama înțelegea că, în felul său stângaci, încerca să-i transmită ceva important. (Turiștii)