Cutiile sunt micropoeme cotidianiste, secvențe înșirate ca la un miriapod narativ pe care Cătălina Bălan și-a tatuat – de la o vârstă la alta – biografia. Cu fantasmelor, clovneriile, candoarea, dar și cu anxietatea, luciditatea, amărăciunea ei. Între „dacă m-aș fi născut într-o familie de afaceriști chinezi/mi-aș fi tatuat pe omoplat o libelulă” și „mă duc la culcare ca o gospodină din cartea Elenei Vlădăreanu/ mirosind a mâncare/ decât prințesă în Arabia Saudită/ mai bine în sectorul 3/ la Faur/ la capătul lumii” se modelează liric o conștiință. - Ștefan Manasia
Cutii ale timpului, cutii cu senzații, cu amintiri, cu mirosuri și gusturi, cu dezamăgire, pasiune, dragoste sau furie. Cu așteptare și speranță, cu lacrimi în ochi, cu încredere. Cu condimente, cu jucării, cu frică, cu bucurie. Cu melancolie, cu regret, cu tensiune, cu promisiuni. Cu lumini și umbre, cu culori, cu liniște. Cu nerăbdare, cu aiureală, cu joc, cu mult joc. Cu luciditate. Cu răceală. Cu ea. Cutii. O carte. O poveste. - Cosmin Perța